A dat spargeri la două magazine din Onești! Polițiștii l-au prins și l-au dus la arest
La data de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Onești au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr…
La data de 05 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Onești au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 16 ani, din orașul Dărmănești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 14/15 septembrie a.c, o persoană necunoscută, ar fi pătruns în sediile a două societăți comerciale din municipiul Onești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, prejudiciul creat fiind de aproximativ 2.000 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat un tânăr de 16 ani, din orașul Dărmănești, bănuit de comiterea faptelor.
După administrarea probelor, față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (Sursa/ IPJ Bacău)