Peste 40,000 de oameni au trecut deja pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Aproximativ 20.000 de credincioşi au sosit, duminică seara, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a lua parte la pelerinajul Calea…
Aproximativ 20.000 de credincioşi au sosit, duminică seara, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a lua parte la pelerinajul Calea Sfinţilor, procesiune în care racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată pe străzile din centrul municipiului Iaşi.
În timpul procesiunii au fost trei opriri, una dintre ele fiind în dreptul Capelei Maternităţii ‘Cuza Vodă’, a doua în faţa Bisericii Sfântul Sava, iar a treia în dreptul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ulterior racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva fiind aşezată din nou în Curtea Mitropolitană, într-un baldachin special amenajat şi împodobit. Racla va rămâne în acest loc până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în Catedrala Mitropolitană, unde credincioşii se pot închina în orice zi a anului.
Potrivit organizatorilor, de la începerea pelerinajului, de sâmbătă dimineaţa, de la ora 06,00, şi până duminică seara la ora 21,00, pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au trecut aproximativ 41.600 pelerini.
În preajma datei de 14 octombrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, Iaşiul se transformă în unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din ţară. De miercuri seară, pelerinii care vor ajunge la Iaşi se pot închina şi la moaştele Sfântului Andrei Criteanul, supranumit ‘exarhul cântăreţilor bisericeşti’. Moaştele vor fi aduse la Iaşi de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori, Creta.
sursa:radioiasi.ro