Gabriela Ruse a pierdut finala Transylvania Open 2023
Transylvania Open 2023 s-a încheiat duminică la Cluj-Napoca, cu finala dintre românca Gabriela Ruse (188 WTA) și germanca Tamara Korpatsch…
Transylvania Open 2023 s-a încheiat duminică la Cluj-Napoca, cu finala dintre românca Gabriela Ruse (188 WTA) și germanca Tamara Korpatsch (105 WTA).
Tamara Korpatsch s-a impus cu 6-3, 6-4, la capătul unui meci în care Gabriela Ruse s-a confruntat cu probleme medicale la picioare.
De altfel, pe parcursul partidei, românca a fost surprinsă de câteva ori încercând cu greu să-și stăpânească lacrimile, ea primind în două rânduri și îngrijiri medicale.
Tamara Korpatsch a obţinut 34.228 de dolari şi 280 de puncte, iar Ruse primeşte 20.226 de dolari şi 180 de puncte.
Gabriela Ruse a declarat că pentru ea a fost o săptămână minunată şi că nu s-a gândit nicio secundă că va ajunge în ultimul act.
“A fost o săptămână minunată pentru mine. Nu m-am gândit nicio secundă că voi ajunge în finală”, a spus Ruse la ceremonia de la final, nereuşind să îşi stăpânească lacrimile.
“Chiar acum o săptămână veneam către Cluj şi împreună cu antrenorul meu ne calculam punctele şi aflasem că eram aproape să nu mai intru la Australian Open şi chiar mă gândeam câ de greu va fi. Dumnezeu mi-a scos această săptămână în cale. Uneori înfrângerile sunt cele mai importante lecţii. Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine. A însemnat extraordinar această săptămână”, a mai spus Gabriela Ruse.