Polițiștii oneșteni au prins un bărbat, din Ștefan cel Mare, urmărit internațional pentru furt în Franța
La data de 27 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, împreună cu cei din cadrul Secției 10 Poliție Rurală…
La data de 27 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, împreună cu cei din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Onești au depistat un bărbat, de 40 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, urmărit la nivel european.
Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă săvârșită la data de 12/13 februarie 2022, pe teritoriul Franței.
Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a dispus reținerea pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău, fiind demarate procedurile de predare către autoritățile franceze. (IPJ Bacău) (Foto ilustrativ)