Tuesday, March 25, 2025


Succese pe linie pentru Academia VIITORUL Onești în meciurile din weekend

VIITORUL Onești a adus o mare bucurie numeroșilor suporteri prezenți la stadion, reușind o nouă victorie în Liga 3, învingând…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social Sport , at noiembrie 7, 2023

VIITORUL Onești a adus o mare bucurie numeroșilor suporteri prezenți la stadion, reușind o nouă victorie în Liga 3, învingând acasă pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 cu 2-1, ambele goluri marcate de Vasile Padovei.

După o lovitură de colț, executată excelent de Gabriel Cucu, mingea a căzut în careu de unde Vasile Padovei a înscris primul gol al echipei noastre. La doar 4 minute de la marcarea golului, căpitanul George Ardeleanu a scăpat pe flancul drept oferind un asist perfect și totodată altruist, aceluiași Vasile Padovei care a înscris fără nici o ezitare!

În a doua repriză adversarii au reușit să reducă din diferență în minutul 51, dar fotbaliștii VIITORULUI au gestionat excelent ultimele 40 de minute ale partie, ajutați și de intervențiile excelente ale portarului Tiberiu Ciubotariu.

Astfel, cu 11 puncte, VIITORUL urcă pe locul șapte în Seria 5, grație golaverajului.

Seria succeselor echipelor Academiei Viitorul Onești a fost deschisă vineri cu meciul câștigat de echipa feminină FC Viitorul Onești U17 care a învins puternica echipă Vulpițele Galbele din Roman, în cadrul Campionatului Național de Junioare și a continuat duminică, cu victoria echipei U17 cu 3-1 în fața CSM Focșani 2007, în prima etapă a play-out-ului Campionatului Național. O posibilă victorie la masa verde se conturează și pentru echipa U19 a VIITORULUI, deoarece echipa Delta Tulcea U19 nu s-a prezentat la meciul programat de la ora 12:00

Etapa viitoare Viitorul Onești va juca în deplasare la AFC Câmpulung – Muscel 2022, ocupanta locului secund .