BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 7% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de miercuri, să menţină rata dobânzii de politică…
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de miercuri, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat.
De asemenea, CA al BNR a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei a coborât în septembrie la 8,83%, în linie cu previziunile, de la 9,43% în luna august, pe fondul decelerării creşterii preţurilor alimentelor procesate şi al accentuării declinului în termeni anuali al preţurilor energiei.
Pe ansamblul trimestrului III, rata anuală a inflaţiei a continuat astfel să se reducă, dar mai lent decât în precedentele două trimestre, diminuându-se cu 1,42 puncte procentuale (de la 10,25% în iunie), în condiţiile în care noile scăderi ample de dinamică consemnate în acest interval de preţurile alimentelor şi energiei au fost parţial contrabalansate ca impact de scumpirea combustibililor şi medicamentelor.
Datele statistice revizuite recent arată că activitatea economică a crescut în trimestrul II 2023 cu 1,7%, după o comprimare cu 1% în precedentele trei luni (variaţie trimestrială), dar reconfirmă scăderea avansului acesteia în termeni anuali la 1%, de la 2,4% în trimestrul I 2023.
Conform băncii centrale, cele mai recente date şi analize indică o decelerare semnificativă a creşterii economiei în a doua parte a anului curent, implicând o dinamică anuală mai modestă a PIB în trimestrul III decât cea anticipată anterior.
Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare au înregistrat mici scăderi spre finele lui octombrie, după relativa stabilitate din lunile precedente. Totodată, randamentele titlurilor de stat şi-au accentuat corecţia descendentă în perioada recentă.
Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie a acestui an, când BNR a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75% pe an.