Credincioșii îl pomenesc azi pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României
Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc joi pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor. Frate al Sfântului Apostol Petru, Sfântul…
Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc joi pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor.
Frate al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit învăţătura lui Iisus Hristos în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.
El a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus mai pe urmă ‘Crucea Sfântului Andrei’.
Ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, a devenit sărbătoare bisericească naţională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, fiind consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, iar apoi promulgată prin decret prezidenţial.
De asemenea, Sfântul Apostol Andrei fost ales drept ocrotitorul Catedralei Naţionale – Catedrala Mântuirii Neamului.
Noaptea Sfântului Andrei este marcată de mai multe obiceiuri și tradiţii, vizând astfel apariţia strigoilor, farmece şi ghicirea ursitului, dar şi protecţia oamenilor, a locuinţelor şi a animalelor. Potrivit celor spuse în popor, în noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare.
Din acest motiv, tradiția spune că gospodinele atârnă cununi de usturoi sau ung porţile, uşile şi geamurile, dar şi coteţele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele.
Mai mult, în unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână. Tradiția spune și că astăzi nu trebuie să lucrăm în gospodărie, pentru a nu fi atacați de animalele de pradă. De asemenea, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc până la Crăciun, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.