Polițiștii băcăuani au prins în trafic un șofer drogat și cu substanțe interzise asupra lui
Joi, 7 martie, în jurul orei 04.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat în trafic…
Joi, 7 martie, în jurul orei 04.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat în trafic un tânăr de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în localitatea Dumbrava.
În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, asupra acestuia au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor două plicuri ce conțineau o substanţă vegetală, acestea fiind înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (Sursa IPJ Bacău/foto ilustrativ)