Wednesday, September 16, 2026


FOTO FC VIITORUL Onești reia sezonul competițional oficial cu o victorie

Sâmbătă de la ora 15:00, FC VIITORUL Onești  a reluat meciurile din Liga 3 Seria 5, în etapa a 16-a, cu…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at martie 9, 2024

Sâmbătă de la ora 15:00, FC VIITORUL Onești  a reluat meciurile din Liga 3 Seria 5, în etapa a 16-a, cu o victorie muncită, pe teren propriu, împotriva echipei AFC Odorheiu Secuiesc.

Cu o nouă conducere tehnică și cu cinci jucători noi în lot, FC VIITORUL a arătat mai multă maturitate și pragmatism în joc, reușind să gestioneze mai bine cele 90 de minute ale jocului, sprijiniți din tribune de o asistență numeroasă.

Principalul Florin Croitoru a aliniat la start o echipă în care s-au regășit mai mulți jucători pe care acesta i-a luat de la Foresta Suceava, fosta sa echipă: Rareș Martin – Ciprian Șincu, Luca Fudulache, Adrian Moescu, Andrei Ghenici, Sebastian Ababei, Bogdan Neculai, Casian Chelariu,  Mihai Toader, Sebastian Nechita, Ștefan Mihalciu.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Vasile Sebastian Nechita, mijlocașul ofensiv venit în pauza competițională de la Foresta Suceava.  Sebastian Nechita este fost internațional de juniori între anii 2017 – 2020, cu peste 20 convocări la echipa națională de juniori și marcator a 4 goluri pentru selecționata României.

 

De remarcat gestul de a oferi flori tuturor femeilor aflate în tribune dar și campania de fidelizare a spectatorilor, la tombola de azi fiind desemnați alți trei câștigători ai premiilor puse la bătaie de organizatori.

La pauza meciului s-a desfășurat și un concurs de executare a loviturilor de la 11 metri la care au participat componentele locului U17 al ACADEMIE FC VIITORUL.

Următorul meci pentru FC VIITORUL Onești va avea loc sâmbătă, 16 martie, în deplasare la ocupanta locului 6, ACS KSE Târgu Secuiesc,