Sute de oneșteni de toate vârstele, alături de polițiști la evenimentul dedicat Zilei Poliției Române – Curierul de stiri
Tuesday, April 16, 2024


Sute de oneșteni de toate vârstele, alături de polițiști la evenimentul dedicat Zilei Poliției Române

Activitățile organizate în contextul Zilei Poliției Române, care se sărbătorește în fiecare an, la data de 25 martie, au atras…

PublicatCurierul , in Actualitate Cultură și Educație Social , at martie 23, 2024

Activitățile organizate în contextul Zilei Poliției Române, care se sărbătorește în fiecare an, la data de 25 martie, au atras sute de vizitatori de toate vârstele, care au fost alături de polițiști încă de la ora 10.00. Evenimentul aniversar a avut loc în ziua de 23 martie a.c., în municipiile Onești și Moinești.


Cei care au fost alături de polițiști au avut ocazia să vadă dotarea I.P.J. Bacău (autospecialele, arme, aparatul DrugTest și alcooltestul).

Un element mai nou, pe placul vizitatorilor de toate vârstele, a fost amprentarea celor de față, de polițiștii Serviciului Criminalistic.
Totodată, cei mici au avut parte de surprize dulci și baloane din partea polițiștilor de prevenire și de siguranță școlară.

Polițiștii rutieri au discutat cu copiii despre respectarea regulilor de circulație, iar cei la protecția animalelor despre cum să aibă grijă de necuvântătoare.

Au fost expuse materiale din dotarea Serviciului pentru Acțiuni Speciale și arme ale Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Activitățile au fost desfășurate împreună cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău.

Întâlnirile ocazionate de Ziua Poliției ne dau ocazia să cunoaștem membrii comunității din care facem parte.

La data de 24 martie a.c, activitățile vor continua în centrul municipiului Bacău.