Când încep înscrierile la creșă și grădiniță. Calendarul complet – Curierul de stiri
Tuesday, April 16, 2024


Când încep înscrierile la creșă și grădiniță. Calendarul complet

Înscrierile la creșă și grădiniță încep pe 27 mai, potrivit ordinului de ministru publicat luni în Monitorul Oficial. Aceste înscrieri…

PublicatCurierul , in Actualitate Cultură și Educație , at martie 26, 2024

Înscrierile la creșă și grădiniță încep pe 27 mai, potrivit ordinului de ministru publicat luni în Monitorul Oficial. Aceste înscrieri încep, practic, după perioada de reînscriere a copiilor care au frecventat unitatea de învățământ antepreșcolar/preșcolar în anul școlar curent și urmează să o frecventeze și în anul școlar viitor, reînscrieri care au loc între 20 și 24 mai.

• Prima etapă de înscrieri are loc între 27 mai și 14 iunie. Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat.
27 -31 mai 2024 (colectarea cererilor)
3 – 5 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I – prima opțiune)
6 – 10 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a – a doua opțiune)
11- 12 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a – a treia opțiune)
Pe 14 iunie se afișează listele cu copiii înscriși și locurile rămase libere.

• Între 17 iunie și 5 iulie are loc etapa a II-a de înscrieri. În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
17 – 21 iunie 2024 (colectarea cererilor)
24 – 26 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I – prima opțiune)
27 iunie – 1 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a – a doua opțiune)
2 – 4 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a – a treia opțiune)
În 5 iulie se afișează lista cu copiii înscriși după a II-a etapă și locurile rămase libere.

Între 19 și 29 august are loc etapa de ajustări. La această etapă au acces următoarele categorii de copii: cei care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate pentru cei de 4 ani și de 5 ani, copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși, ca urmare a avizului negativ al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională și copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar.

Pe 30 august, se afișează listele finale cu toți copiii înscriși în etapa a II-a și, dacă este cazul, numărul locurilor rămase libere.

La nivelul județului Bacău, conform planului de școlarizare propus pentru anul școlar viitor, 2024-2025, sunt 35 de grupe pe nivel antepreșcolar (creșe), cu un număr total de 644 de locuri – din care 106 pentru grupa mijlocie și 538 pentru grupa mare, iar pentru nivel preșcolar (grădinițe), un număr total de 812 grupe și 15.298 de locuri, din care 4.787 pentru grupa mică.