Tuesday, November 5, 2024


Temperaturi caniculare azi în România. De marți vremea se răcește și sunt așteptate ploi

Conform meteorologilor, luni și marți ne așteaptă temperaturi caniculare, specifice mai degrabă lunii iulie, mai ales în sudul țării. Iar…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at aprilie 15, 2024

Conform meteorologilor, luni și marți ne așteaptă temperaturi caniculare, specifice mai degrabă lunii iulie, mai ales în sudul țării. Iar apoi vremea trece la extrema cealaltă, cu frig, ploi, vijelii și grindină. Sunt modificări greu de suportat într-un timp atât de scurt, iar unele persoane se pot resimți, atrag atenția medicii.

Un aer de vară, aproape sufocant, a cuprins deja mare parte de țară, însă urmează câteva zile cu adevărat caniculare, ne avertizează meteorologii. Iar apoi, vremea se va răci brusc.

Temperaturile cresc în România, ajungând la 33-34 de grade estimate pentru sudul Olteniei, sud vestul Munteniei. În Capitală vor fi 32 de grade, luni. Sunt temperaturi cu 14-16 grade mai mari decât ce ar fi trebuit să avem în aprilie. O masă de aer rece coboară dinspre Groenlanda spre Atlanticul de Nord. Abordarea va fi dinspre nord-vest, unde temperaturile nu vor mai trece de 12 grade miercuri, în Maramureș, 10 grade, iar joi răcirea se va resimți în toată țara, temperaturi între 6 și 16 grade.

Specialiștii explică și cauzele. Odată cu încălzirea globală, circulația atmosferică devine mai intensă, spune meteorologul Mihai Huștiu.

În decursul a două zile trecem de la temperaturi de iulie, de Cuptor, la temperaturi normale sau chiar sub cele normale. Încălzirea globală poate genera astfel de extreme, diferențe mari de temperatură de la o zi la alta.

De marți dimineața până joi sunt așteptate ploi în toată țara, dar și manifestări violente ale vremii – vijelii, averse și grindină.