Marți, 21 mai a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a găzduit etapa interjudețeană a concursului cu tematică de protecție civilă ???????? ????????????????̦???? ???????????? ????????????̆???? ????????????????̦????.
La concurs au participat elevi de la patru unități de învățământ (ciclul gimnazial și liceal), din județele Bacău și Neamț.
Concursul a presupus parcurgerea a trei probe distincte, respectiv o probă teoretică și două probe practice, care urmăresc cunoaşterea actelor normative privind activitatea de protecţie civilă şi formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor, cât şi cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală.
La finalul competiției, clasamentul a fost următorul:
???????????????????????? ????????????????????????????????????:
Locul 1 – Școala Gimnazială “Vlad Dănulescu” Pâncești;
Locul 2 – Școala Gimnazială Helegiu.
???????????????????????? ????????????????????????:
Locul 1 – Liceul “Carol I” Bicaz;
Locul 2 – Liceu Teoretic “Ion Borcea” Buhuși.
Competiția s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Național “Costache Negri” Târgu Ocna, iar festivitatea de premiere a avut loc în amfiteatrul Salinei Târgu Ocna.
Îi felicităm pe toți participanții și le dorim mult succes celor care s-au calificat la etapa națională!