Thursday, November 7, 2024


Accident teribil la Tișița. O tânără de numai 22 de ani și-a pierdut viața

O femeie de 22 de ani a decedat şi alta a fost rănită grav duminică seara, în urma unui accident…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at iulie 8, 2024

O femeie de 22 de ani a decedat şi alta a fost rănită grav duminică seara, în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN 24, în afara localităţii Tişiţa, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

În accident a fost rănit şi un copil, care se afla într-una dintre cele două maşini.

Poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea au intervenit la un eveniment rutier, sesizat prin 112, la ora 19,31, produs pe DN 24, în afara localităţii Tişiţa. În urma coliziunii care a avut loc între două autoturisme, a rezultat rănirea a patru persoane, respectiv conducătorul unuia dintre autoturisme, două femei şi un minor de aproximativ 4-5 ani. Din nefericire, una dintre femeile rănite, în vârstă de 22 de ani, a decedat, iar cealaltă femeie este rănită grav„, a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit poliţiei, conducătorul autoturismului şi copilul au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Toate cele patru persoane sunt din judeţul Vrancea.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului, a menţionat sursa citată.