ANALIZĂ/ De ce oneștenii întorc spatele lui Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis. Schimbare radicală a opțiunilor de vot
Cu o lună și jumătate rămase până la primul tur al alegerilor prezidențiale, pare să se configureze opțiunea alegătorilor din…
Cu o lună și jumătate rămase până la primul tur al alegerilor prezidențiale, pare să se configureze opțiunea alegătorilor din Onești. Cel puțin așa arată un studiu publicat de Monitorul de Trotuș, conform căruia Marcel Ciolacu, prim ministru și președinte al PSD, ar obține aproape jumătate din voturile oneștenilor, urmat la o distanță apreciabilă de ceilalți competitori. Independentul Mircea Geoană, fost lider al social democraților, ar obține 12,5 % în timp ce Elena Lasconi (USR) și George Simion (AUR) ar avea, fiecare, puțin peste 8 % din opțiunile de vot ale alegătorilor din Onești. O surpriză ar putea să pară scorul foarte mic, 4,2 %, pe care l-ar obține liderul PNL, Nicolae Ciucă.
Două ar fi principalele cauze ale neîncrederii oneștenilor în actualul șef al Senatului. Este vorba, pe de o parte, de scandalul provocat de încercarea liberalilor de a schimba legislația pentru a-i permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat și să obțină, astfel, imunitate. Scandal urmat apoi de prestația extrem de îndoielnică a candidatului liberal pentru fotoliul de la Cotroceni, ce a culminat cu gafa de la emisiunea de divertisment de la Pro Tv, La Măruță, când Nicolae Ciucă a lăsat impresia că nu înțelege ce întrebări citește de pe hârtiile din fața lui. Mulți dintre cei care au urmărit emisiunea sau doar secvențe au rămas cu impresia că liderul PNL dă dovadă de analfabetism funcțional (N.r. Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță). Și asta abia după ce se stinsese alt scandal, cel al cărții autobiografice a lui Nicolae Ciucă, „În slujba țării”.
Explicațiile încercate de comunicatorii liberali după aceste evenimente, ce au marcat negativ debutul pre-campaniei lui Nicolae Ciucă, nu au convins. Astfel că plasarea lui abia pe locul cinci, nu doar în acest sondaj ci și în cele naționale, nu surprinde. Cum nu surprinde nici schimbarea radicală a opțiunilor politice ale oneștenilor care, să nu uităm, în urmă cu cinci ani îl votau masiv pe Klaus Iohannis.

(Sursa/Monitorul de Trotuș)
Datele sondajului de opinie citat au fost prefațate de rezultatele de la alegerile locale din iunie, când PSD și candidatul la funcția de primar, Adrian Jilcu, susținut de fostul edil Laurențiu Neghină, au obținut majoritatea voturilor oneștenilor. O explicație este și infuzia masivă de capital de care a beneficiat administrația locală din Onești în ultimii ani, cea mai consistentă din ultimii 30 de ani, concretizată în numeroase proiecte de infrastructură. (Foto/PHonline.ro)

