Tuesday, November 5, 2024


Tânăr dintr-o comună băcăuană, prins fără permis la volan, a ajuns în arestul Poliției

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au depistat în comuna Răchitoasa un autoturism, iar la efectuarea semnalelor regulamentare de…

PublicatCurierul , in Actualitate , at octombrie 23, 2024

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au depistat în comuna Răchitoasa un autoturism, iar la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire acesta a accelerat continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic, dar la un moment dat acesta a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului. Conducătorul autoturismului a încercat să se sustragă verificărilor polițiștilor, însă a fost prins.

Tânărul de 21 de ani figurează în baza de date cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat. (IPJ Bacău)