Astăzi întâmpinām Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos! Tradiții și obiceiuri la români
Astăzi este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Ajunul Crăciunului). Este o zi…
Astăzi este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Ajunul Crăciunului). Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic şi, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.
n Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor din neamuri, potrivit Agerpres. De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc și ”scutecele Domnului”, amintind de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă.
Naşterea Domnului este anunţată în lume de creştini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, fiind copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos”. Pentru că, până după Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun este încă post, colindătorii trebuie şi ei primiţi cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).
În ziua de Ajun există mai multe interdicții menite să protejeze de gospodăria și familia de diverse probleme. Una dintre cele mai cunoscute reguli este legată de gunoiul din casă. Tradiția spune că acesta nu trebuie scos afară, pentru că poate alunga norocul și prosperitatea.
Totodată, nu este bine să dai sau să iei cu împrumut lucruri, deoarece acest gest ar putea aduce pagubă sau lipsuri în anul ce urmează.
Un alt obicei vechi avertizează asupra consumului de rachiu în Ajun, considerat „băutura diavolului”, care aduce dezbinare și tulburare.
Totodată, se spune că nu e bine să te cerți sau să te bați, nici măcar în glumă, deoarece aceste acțiuni atrag ghinion și boală.