Județul Bacău găzduiește Campionatul național al pompierilor
Județul Bacău este, în perioada 1–4 septembrie, gazda Etapei Naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, o competiție…
Județul Bacău este, în perioada 1–4 septembrie, gazda Etapei Naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, o competiție de tradiție care adună la start cele mai bine pregătite loturi ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din întreaga țară. Evenimentul este organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, având ca scop testarea nivelului de pregătire fizică și profesională a pompierilor, precum și perfecționarea tehnicilor de intervenție în situații reale.
📍Festivitatea de deschidere a avut loc luni, 1 septembrie, în stațiunea Slănic Moldova, unde pompierii au fost întâmpinați cu aplauze și căldură de comunitatea locală. Concursurile continuă în diferite locații din județ, cele mai importante probe desfășurându-se în Onești și Târgu Ocna.
Spectacol de curaj și anduranță la proba „Scara de fereastră”
Marți, 2 septembrie, s-a desfășurat una dintre cele mai spectaculoase și dificile probe ale competiției – „Scara de fereastră”, în poligonul de instrucție din municipiul Onești. Proba a pus la încercare îndemânarea, viteza de reacție și curajul concurenților, care au escaladat clădirea turn cu ajutorul scării speciale.
🔝 Rezultatele obținute la această probă sunt remarcabile:
-
🥇 Locul I pe echipe: ISU Bacău
-
🥈 Locul II: ISU Neamț
-
🥉 Locul III: ISU Bihor
La individual, au fost evidențiați pompierii cu cele mai bune performanțe:
-
🥇 Locul I: sg. maj. Nistor Raul – ISU Sibiu
-
🥈 Locul II: soldat Avram Claudiu – ISU Bacău
-
🥉 Locul III: soldat Creangă Cosmin – ISU Bacău
👏 Organizatorii felicită toți participanții pentru determinare, profesionalism și spirit de echipă.
Rezultatele probei „Ștafeta 4×100 m” 
Următoarele probe – Pista cu obstacole pe 100 m și Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă – se desfășoară pe stadionul din orașul Târgu Ocna, fiind deschise publicului larg, care este invitat să susțină pompierii în această competiție de elită.
🏁 Festivitatea de premiere va avea loc joi, 4 septembrie, ora 09:30, în Piațeta Primăriei orașului Târgu Ocna, unde vor fi acordate premii echipelor clasate pe podium și celor care s-au remarcat prin devotament și performanță individuală.

