Wednesday, September 16, 2026


Jandarmii băcăuani au amendat mai multe persoane pentru că au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ‘Ștefan cel Mare’ Bacău au identificat și sancționat, sâmbătă, peste zece persoane care…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at septembrie 15, 2025

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ‘Ștefan cel Mare’ Bacău au identificat și sancționat, sâmbătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal în fondul forestier, în zonele Plopu și Valea Uzului din Dărmănești, precum și în zona forestieră Slănicel și Sărărie din Slănic Moldova, folosind autoturisme, ATV-uri sau motociclete, fără a avea dreptul de a face acest lucru.

La solicitarea jandarmilor, persoanele depistate au declarat că se aflau în zonă pentru un ‘team building’ și pentru a se plimba în natură. Ca urmare a încălcării prevederilor legale, zece dintre acestea au fost sancționate contravențional, primind amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, dar și avertismente.

Reamintim cetățenilor că încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 2.000 și 5.000 de lei. Este interzis accesul oricărui autovehicul în fondul forestier național, cu excepția vehiculelor aflate în misiune sau autorizate conform Legii nr. 46/2008, așa cum sunt cele destinate transportului masei lemnoase sau administrării fondurilor forestiere și de vânătoare‘, potrivit sursei citate.

Acțiunea a fost realizată în colaborare cu Ocolul Silvic Târgu-Ocna, care sprijină constant demersurile autorităților pentru protejarea pădurilor și a mediului înconjurător.