Drumarii din Moldova, pregătiți pentru iarnă
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași anunță că este pregătită să intervină pe drumurile naționale din cele șase județe…
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași anunță că este pregătită să intervină pe drumurile naționale din cele șase județe aflate în administrare – Iași, Neamț, Suceava, Botoșani, Bacău și Vaslui – pentru a asigura circulația în condiții de iarnă.
Instituția are la dispoziție peste 500 de utilaje de deszăpezit și stocuri consistente de materiale antiderapante: 17.000 de tone de sare și 1.500 de tone de nisip, completate după necesități. În plus, sunt pregătite 104 utilaje proprii, 315 închiriate și 91 la cerere, pentru intervenții rapide în caz de ninsori abundente.
„Suntem pregătiți să acționăm la nivel regional, cu resurse suficiente pentru a menține traficul deschis pe drumurile naționale”, a declarat purtătorul de cuvânt Dan Hațegan.

