Wednesday, September 16, 2026


Incendiu puternic la un complex de magazine din Comănești. Acoperișul, afectat pe 300 mp

În dimineața zilei de 7 ianuarie, la ora 05:52, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at ianuarie 7, 2026

În dimineața zilei de 7 ianuarie, la ora 05:52, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un complex de magazine din orașul Comănești, situat pe strada Republicii, în zona Pieței Comănești.

La fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale pentru intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD Comănești.

Potrivit ISU Bacău, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, fiind localizat la nivelul acoperișului clădirii. Flăcările au afectat aproximativ 300 de metri pătrați din acoperiș, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la întreaga construcție și la clădirile învecinate.

Primele cercetări indică drept cauză probabilă efectul termic al unui burlan metalic neprotejat corespunzător, aflat în apropierea unor materiale combustibile.