Thursday, October 29, 2026


Prins de polițiști, beat și fără permis la volan

Un echipaj de poliție rutieră din Buhuși a oprit în trafic, în afara localităţii Racova, un autoturism la volanul căruia…

PublicatCurierul , in Actualitate , at aprilie 2, 2026

Un echipaj de poliție rutieră din Buhuși a oprit în trafic, în afara localităţii Racova, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 32 de ani.

Din verificări polițiștii au stabilit că cel în cauză fusese depistat la data de 03 martie a.c., în Buhuşi, conducând autoturismul deși avea o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Polițiștii au întocmit un nou dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducere a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Totodată, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.