Primăria Onești a dat startul finanțărilor nerambursabile pentru ONG-uri
Primăria Municipiului Oneşti invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc…
Primăria Municipiului Oneşti invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă pentru domeniile: tineret/sport/cultură; religios/social-caritabil şi educaţie/civic/promovare.
1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile tineret, sport şi cultură, religios şi social-caritabil, educaţie, civic şi promovare pentru anul 2022 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
2. Sursa de finanțare a contractului: bugetul local, în valoare totală de 150.000 lei, defalcat pe domeniile:
– tineret/sport/cultură – 50.000 lei;
– religios/social-caritabil – 50.000 lei;
– educaţie/civic/promovare – 50.000 lei.
3. Durata proiectelor: anul 2022.
4. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 11.04.2022, ora 16:00.
5. Adresa la care trebuiesc depuse propunerile de proiect: on-line pe portalul http://eservicii-eprimarie.onesti.ro la secţiunea „Finanţare ONG” sau pe adresa oficială primarie@onesti.ro, cu semnătură electronică a solicitantului finanţării, sau într-un exemplar, în original, la registratura Primăriei municipiului Oneşti, situată în B-dul Oituz, nr. 17 A, parter,,.
6. Evaluarea şi selecţia proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se va face de către Comisia pentru evaluarea şi selecţionarea programelor şi proiectelor în perioada 12 – 29.04.2022.

