Wednesday, September 16, 2026


Concert de excepție la Biblioteca din Onești.”Copilul minune” al pianului a fermecat publicul oneștean

Joi, 31 martie, la Biblioteca Radu Rosetti a avut loc  un recital de pian susținut de Darius Isaac Lungu, Micul…

PublicatCurierul , in Actualitate Cultură și Educație , at aprilie 1, 2022

Joi, 31 martie, la Biblioteca Radu Rosetti a avut loc  un recital de pian susținut de Darius Isaac Lungu, Micul Mozart sau copilul minune, așa cum este numit de către oamenii de specialitate din lumea muzicii clasice și a pianiștilor.

S-a născut la Bacău, la data de 11 noiembrie 2010. La vârsta de șase ani îi este descoperit auzul muzical absolut, iar la vârsta de șapte ani începe studiul pianului.

În cadrul recitalului de la Onești micul artist a interpretat lucrări de Bach, Mozart, Chopin, Rahmaninov, Haciaturian.

„Pur si simplu: uimitor. A interpretat fără partitură întreg concertul. A cântat cu o forță și o profunzime incredibilă pentru un copil de doar 12 ani. Are numeroase premii I la concursuri naționale și internaționale, are deja două compoziții în palmares. Să dea Dumnezeu să ajungă acolo unde își dorește,” a declarat unul din spectatori.

Evenimentul face parte din cadrul Stagiunii Muzicale 2022, proiect organizat de Primăria Onești și Biblioteca Radu Rosetti.