Chimcomplex SA Borzești majorează salariile cu 24,5 %, cea mai mare creștere de până acum
Chimcomplex anunță majorarea cu 24,5 % a salariilor angajaților săi începând cu luna iunie 2022, conform unui comunicat de…
Chimcomplex anunță majorarea cu 24,5 % a salariilor angajaților săi începând cu luna iunie 2022, conform unui comunicat de presă al firmei oneștene. Conducerea companiei a aprobat cea mai mare creștere salarială de până acum, astfel că venitul mediu brut lunar (cu tichetele de masă incluse) crește de la 5.750 la 7.150 lei, se arată în comunicatul de presă.
“Prin propunerea financiară pe care am agreat-o urmărim creșterea performanței companiei prin creșterea și încurajarea performanței fiecărui salariat. Avem încredere în marea capacitate a acestei companii și în cele aproximativ 2500 de talente și dorim să realizăm împreună proiecte de anvergură care să ne aducă satisfacții personale și profesionale. Le mulțumesc colegilor din Chimcomplex pentru tot ceea ce fac în cadrul companiei!” a declarat Ștefan Vuza, președintele Consiliului de Administrație Chimcomplex
Dacă sunt incluse în această medie și veniturile managerilor și primilor 30 de specialiști salariul mediu pe companie crește de la 7.200 la 8.980 lei.
În anul 2021, pe lângă prima suplimentară netă de 3.000 lei pe care a primit-o fiecare angajat, s-au acordat creșteri salariale cumulate de 5,5%, începând cu luna iunie 2022 se va aplica o creștere cu 13%, adică cu 700 lei. Aceasta se întâmplă în contextul în care angajatorii din privat îşi menţin bugetele de creşteri salariale de 5 – 7% pentru 2022, iar cele mai mari creșteri salariale din industriile petrolului, chimiei și energiei nu depășesc 10%. În primul trimestru 2022 compania a mai acordat indexări de 2% ceea ce duce în final la o creștere reală de 15%.
Creșterea veniturilor este avută în vedere și în anul 2023, astfel începând cu semestrul 2 se va adăuga trimestrial și minim 50% din rata inflației sau se indexează 100% rata inflației dacă se ating indicatorii de performanță ai companiei, se precizează în comunicatul de presă.

