Consiliul Local Onești se întrunește azi în ședință extraordinară
Consiliul Local al Municipiului Oneşti a fost convocat de primarul Laurențiu Neghină în şedinţă extraordinară pentru ziua de joi, 1…
Consiliul Local al Municipiului Oneşti a fost convocat de primarul Laurențiu Neghină în şedinţă extraordinară pentru ziua de joi, 1 septembrie 2022, ora 14,30, ședință ce se va desfășura cu participarea fizică a consilierilor locali, la sediul Consiliului Local Oneşti, sala mare de şedinţe, din B-dul Oituz nr.17
Ordinea de zi a întrunirii consilierilor oneșteni cuprinde următoarele proiecte de Hotărâre inițiate de primar:
1. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al Municipiului Oneşti pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute conform legii.
2. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor consiliului local al municipiului Oneşti în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Oneşti pentru anul şcolar 2022-2023
3. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al municipiului Oneşti în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Oneşti pentru anul şcolar 2022-2023
4. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Oneşti, a unor imobile constituite din terenuri cu şi fără construcţii situate în intravilanul municipiului Oneşti.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile – terenuri proprietate a Municipiului Oneşti.
6. Proiect de hotărâre privind privind aprobarea efectuării serviciilor notariale specifice operaţiunilor de alipire a două imobile terenuri, proprietate a municipiului Oneşti în vederea atribuirii unui număr cadastral propriu.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea efectuării serviciilor notariale specifice operaţiunilor de dezmembrare a unui imobil proprietate privată a municipiului Oneşti în vederea individualizării prin numere cadastrale proprii.
8. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune asupra unor terenuri proprietatea municipiului Oneşti.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea rapoartelor de evaluare pentru unele bunuri aflate în proprietatea municipiului Oneşti, în vederea actualizării evidenţei contabile şi tehnico-operative a acestora.
10. Proiect de hotărâre privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului legal de uz şi servitute asupra unei suprafeţe de teren proprietatea municipiului Oneşti.
11. Proiect de hotărâre privind organizarea si finanţarea evenimentului Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – 1 Octombrie 2022.
12. Probleme de interes local (Diverse).
13. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local consolidat de venituri si cheltuieli al Municipiului Onesti pe anul 2022.

