Wednesday, September 16, 2026


Pompierii băcăuani își deschid porțile în preajma aniversării Zilei Pompierilor

Ziua Pompierilor din România este o sărbătoare anuală care comemorează în fiecare zi de 13 septembrie Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc în 1848 la București între…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate , at septembrie 3, 2022

Ziua Pompierilor din România este o sărbătoare anuală care comemorează în fiecare zi de 13 septembrie Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc în 1848 la București între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman.

Această zi a fost desemnată ca Zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848. Legal, oficializarea ei s-a produs începând cu anul 1953, iar după revoluție acest lucru a fost legiferat.

În contextul Zilei Pompierilor – în perioada 5-9 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00-14.00, subunitățile din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău își vor deschide porțile pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator, să cunoască aspecte importante legate de activităţile, rolul şi principalele atribuţii ale structurilor de intervenție.
🚒De asemenea, participanții vor avea ocazia să cunoască tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și, totodată, să învețe despre măsurile și modul de comportare pe care trebuie să îl adopte, în cazul producerii diverselor situații de urgență.
Îi rugăm pe toți cei cărora le-am stârnit interesul să își anunțe intenția de a ne vizita, la numărul de telefon 0752110002. Totodată, aducem la cunoștință faptul că, accesul în unitatea noastră se face pe baza cărții de identitate. , este mesajul pompierilor băcăuani pentru cei care doresc să îi viziteze.