Eclipsă parțială de soare, astăzi, 25 octombrie. Când începe și unde va fi vizibilă
O eclipsă parţială de Soare va avea loc marţi, 25 octombrie, în jurul prânzullui, şi va fi vizibilă şi din…
O eclipsă parţială de Soare va avea loc marţi, 25 octombrie, în jurul prânzullui, şi va fi vizibilă şi din România, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. „Nu încercați să vedeți eclipsa prin ochelari de soare sau alte metode improvizate pentru că vă puteți pierde vederea”, avertizează Observatorul Astronomic.
Fenomenul va putea fi observat de pe tot teritoriul țării noastre, acoperirea Soarelui fiind între 33 și 44%. Zonele în care acoperirea va fi mai mare se află în nord-estul țării, cu acoperire de 44%, precizează sursa citată. Luna va începe să acopere Soarele din dreapta-sus. Durata fenomenului depinde de procentul de acoperire al Soarelui. Unde acoperirea este mai mare și durata este mai lungă, arată Observatorul Astronomic.
Eclipsa începe la momente diferite, dar care nu diferă cu mult. Cel mai devreme începe în nord-vestul țării, la ora 12:20, iar cel mai târziu în sud-est, la ora 12:28. În nord-vest durează 2 ore și 18 minute, iar în nord-est, 2h 26m. Maximul eclipsei se produce și el la ore diferite, dar diferențele sunt doar de câteva minute.
„Eclipsa poate fi observată fără instrumente astronomice. Puteți privi spre Soare, în siguranță, folosind un filtru de sudură verde, foarte închis la culoare. Cel mai bun filtrul este Mylar, ce poate fi găsit de la magazinele specializate de astronomie. Se pot folosi și ochelari de eclipsă, dar nu ochelari de Soare”, mai transmite Observatorul Astronomic.


