Gata vacanța. Preşcolarii şi elevii se întorc la cursuri
Preşcolarii şi elevii se reîntorc, de azi, 31 octombrie, la ore, după prima vacanţă din acest an şcolar. Copiii vor…
Preşcolarii şi elevii se reîntorc, de azi, 31 octombrie, la ore, după prima vacanţă din acest an şcolar.
Copiii vor începe mâine cel de-al doilea modul de şcoală, care durează opt săptămâni.
Următoarea vacanţă va fi de sărbători şi începe pe 23 decembrie 2022 şi durează până pe 8 ianuarie 2023.
Anul şcolar are 36 de săptămâni şi, pentru prima dată, este împărţit în cinci module de învăţare şi cinci vacanţe.
Urmează 8 săptămâni de școală, iar următoarea vacanță va începe în 23 decembrie. Până atunci, elevii vor mai avea două zile libere în timpul săptămânii în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, zile care vor cădea miercurea și joia. Este posibil ca și ziua de vineri 2 decembrie să fie zi liberă, aceasta fiind o punte între cele două zile libere legale și weekend.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

