O nouă surpriză de proporții la Mondialul din Qatar. Marocul trimite acasă vedetele Portugaliei
Marocul a devenit prima echipă africană care ajunge în semifinalele Cupei Mondiale. În prima repriză, En Nesyri a deschis scorul…
Marocul a devenit prima echipă africană care ajunge în semifinalele Cupei Mondiale. În prima repriză, En Nesyri a deschis scorul și a înscris cu capul pentru Maroc, în minutul 42. Portughezii au avut mai mult posesia mingii, dar echipa marocană a șutat mai mult la poartă. Antrenorul Fernando Santos l-a ținut pe banca de rezervă pe Cristiano Ronaldo.
În repriza a doua, Cristiano Ronaldo l-a înlocuit pe Ruben Neves în minutul 51, dar până la final, portughezii nu au reușit să înscrie.
Selecționata africană reușește în Qatar o Cupă Mondială remarcabilă. Marocul a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Croația, vicecampioana mondială en-titre, Belgia, locul trei la ediția din 2018, și Canada.
În optimi, Marocul a produs o mare surpriză și a eliminat-o pe Spania, la loviturile de departajare.
Marocul va înfrunta câștigătoarea meciului dintre Franța și Anglia, care se joacă în această seară de la ora 21:00.

