Wednesday, September 16, 2026


Șoferul violent din Onești scapă de arest. Bărbatul care a agresat o femeie în microbuz a fost plasat sub control judiciar

Șoferul de microbuz din Onești care a agresat o femeie, pasageră în cursa Bacău-Onești, a fost plasat de judecători sub…

PublicatCurierul , in Actualitate , at aprilie 2, 2023

Șoferul de microbuz din Onești care a agresat o femeie, pasageră în cursa Bacău-Onești, a fost plasat de judecători sub control judiciar pentru 60 de zile. Inițial, polițiștii oneșteni au decis să-l rețină pentru 24 de ore după ce filmarea în care se vede cum lovește o femeie a devenit virală pe rețelele de socializare. Instanța din Bacău a decis ca bărbatul să fie plasat sub control judiciar.

Joi, mai multe imagini au fost postate în mediul online de un pasager ce se afla într-un microbuz Massaro pe ruta Bacău – Onești, imagini în care se vede cum  șoferul lovește o femei pentru că aceasta ar fi dorit să rămână în picioare.

Șoferul din Onești o înjură și o lovește cu pumnul de mai multe ori: „Stai jos cum îți spun eu!”.