Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău participă în perioada 1-3 aprilie 2025, la cea de-a XII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Jandarmeria Română – tradiții și perspective”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din București.
Evenimentul reunește experți din domeniul ordinii și siguranței publice, reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii, precum și cadre universitare, având ca obiectiv promovarea schimbului informații și consolidarea cooperării internaționale în domeniul Jandarmeriei.
Reprezentanții vor susține prezentări privind rolul Jandarmeriei în menținerea ordinii publice și adaptarea la noile provocări de securitate, precum și importanța instruirii continue pentru eficientizarea intervențiilor operative. Totodată, aceștia vor participa la dezbateri privind integrarea noilor tehnologii în activitatea forțelor de ordine și la exercițiile demonstrative organizate în cadrul conferinței.
Participarea la acest eveniment reflectă angajamentul pentru perfecționarea profesională și colaborarea interinstituțională, în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru comunitate.