Doi morți și doi răniți în urma unui grav accident în comuna Coțofănești
Doi oameni au murit şi alți doi au fost grav răniți, în urma unui accident rutier care s-a produs joi…
Doi oameni au murit şi alți doi au fost grav răniți, în urma unui accident rutier care s-a produs joi seara, 27 noiembrie, în localitatea Coţofăneşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Județean Bacău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate un autoturism şi un TIR. Se pare că autoturismul ar fi intrat în TIR, iar cauza ar fi neacordarea de prioritate.
La volanul autoturismului se afla un tânăr de 26 de ani, din comuna Ștefan cel Mare. El a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Alături de el se afla un pasager de 44 de ani, tot din comuna Ștefan cel Mare, care a suferit multiple traumatisme, însă a supraviețuit.
Cele două victime decedate sunt o femeie de 70 de ani din Coțofănești și un adolescent de 15 ani, din comuna Ștefan cel Mare. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ei. Camionul era condus de un bărbat de 51 de ani din județul Galați. Atât șoferul TIR-ului, cât și conducătorul autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori negative.
Pentru gestionarea situației s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul descarcerare si ambulanța SMURD de la Sectia de Pompieri Adjud, o autospecială de stingere cu apă și spumă și ambulantă SMURD de la Detașamentului de Pompieri Onesti și trei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

