Wednesday, September 16, 2026


Programul Rabla – Noua sesiune de înscrieri, până la 31 decembrie

Persoanele fizice se pot înscrie începând de marți, 16 decembrie,  într-o nouă sesiune a programului naţional Rabla, anunţă Administraţia Fondului…

PublicatCurierulDeStiri , in Actualitate Social , at decembrie 17, 2025

Persoanele fizice se pot înscrie începând de marți, 16 decembrie,  într-o nouă sesiune a programului naţional Rabla, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu.

Bugetele alocate depăşesc 20 de milioane de lei pentru achiziţia de autovehicule noi cu motorizare termică şi 14 milioane de lei pentru maşinile full electrice.

Valoarea ecotichetelor diferă în funcţie de tipul vehiculului, 18.500 de lei pentru maşinile pur electrice, 15.000 de lei pentru cele plug-in hibrid, 12.000 de lei pentru autovehiculele hibride şi 10.000 de lei pentru cele cu propulsie termică, inclusiv pe gaz.

La finalizarea procesului de înscriere în program a solicitantului, persoană fizică, aplicaţia generează automat un număr de înregistrare şi rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil. În termen de 10 zile de la obţinerea numărului de înregistrare, solicitantul completează seria de şasiu a autovehiculului uzat şi încarcă în aplicaţie documentele prevăzute în ghidul de finanţare. De asemenea, în termen de maximum 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitantul completează seria de șasiu a autovehiculului uzat și încarcă în aplicație documentele prevăzute în ghidul de finanțare. De asemenea, în termen de maximum 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitanții sunt obligați să selecteze un producător validat, prin intermediul aplicației’, menționează AFM.

Informații detaliate privind înscrierea în program și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al instituției.

Noua sesiune se va derula în perioada 16 decembrie 2025, ora 10:00 – 31 decembrie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea fondurilor disponibile puse la dispoziţie.