Incendiu la o cabană din comuna Ghimeș-Făget
Pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină, luni seara, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu…
Pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină, luni seara, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu izbucnit la o cabană, în comuna Ghimeș-Făget, sat Ghimeș.
La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, fiind anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU). Incendiul a fost localizat și ulterior lichidat, nu s-au înregistrat victime.
În urma evenimentului a ars o cabană pe o suprafață aproximativ 60 mp. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

