Marți , 24 martie, de la ora 19.00, oneștenii sunt invitați, din nou, la teatru ! Regizorul Dan Tudor aduce pe scena Cinema Capitol, într-o interpretare fantezistă și plină de energie, una dintre cele mai îndrăgite comedii ale lui I.L. Caragiale – „D’ale Carnavalului”.
Încurcăturile amoroase, geloziile și rivalitățile dintre personaje se transformă într-un spectacol savuros, plin de umor și situații surprinzătoare. Cu o distribuție de actori consacrați ai comediei, spectacolul promite o seară de râs și bună dispoziție.
Biletele se pun în vânzare miercuri, 11 martie, ora 13:00, la Cinema Capitol și online pe
ticketstore.ro.