Nadia Comăneci, ovaționată minute în șir la Gala Laureus World Sports Awards: Premiul pentru întreaga carieră
Nadia Comăneci a fost recompensată cu premiul pentru întreaga carieră, luni seară, la Gala Laureus World Sports Awards. Cu lacrimi…
Nadia Comăneci a fost recompensată cu premiul pentru întreaga carieră, luni seară, la Gala Laureus World Sports Awards. Cu lacrimi în ochi, “Zeița de la Montreal” a fost aplaudată minute în șir de marile personalități ale sportului mondial. Evenimentul s-a desfășurat la Madrid.

Distincția reprezintă o nouă recunoaștere internațională pentru una dintre cele mai importante figuri din istoria sportului românesc. În România, anul 2026 a fost declarat oficial „Anul Nadia Comăneci”. La sfârșitul lunii mai, Nadia vine la Onești unde va participa la o serie de evenimente dedicate ei și performanței de la Montreal 1976.
Nadia, simbol al perfecțiunii în sport
Nadia Comăneci face parte din Laureus World Sports Academy, organizație care reunește peste 60 dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor și care acordă anual premiile Laureus.
Anul 2026 are o semnificație aparte pentru marea campioană. Se împlinesc 50 de ani de la momentul istoric din 18 iulie 1976, când Nadia a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal.

