Dorința de a ajuta, spiritul de echipă și implicarea în sprijinul comunității sunt primii pași către o misiune care poate face diferența între viață și moarte.
La Detașamentul de Pompieri Onești, o nouă serie de voluntari a început pregătirea în cadrul programului „Salvator din pasiune”.
Pe parcursul pregătirii, viitorii voluntari vor dobândi cunoștințe și deprinderi necesare pentru a putea sprijini activitatea pompierilor militari, inclusiv în acordarea primului ajutor și în gestionarea situațiilor de urgență.
Vrei să devii și tu voluntar?
Dacă îți dorești să te implici, să înveți cum poți salva o viață și să fii alături de cei care au nevoie de ajutor, află mai multe despre programul „Salvator din pasiune” și condițiile de înscriere pe site-ul oficial al ISU Bacău:
https://isubc.igsu.ro/program-voluntariat. Aici găsești informații despre condițiile de participare și documentele necesare pentru înscriere.
Salvator din pasiune, pentru că dorința de a face bine poate deveni o misiune