Monday, November 9, 2026


Dragoș Benea anunță reforma administrativă pregătită de PSD: jumătate dintre primării ar putea dispărea după 2028

 PSD pregătește o reformă care vizează comasarea comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori, dar și reorganizarea orașelor care…

PublicatCurierul , in Actualitate Politică , at noiembrie 9, 2026

 PSD pregătește o reformă care vizează comasarea comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori, dar și reorganizarea orașelor care nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de europarlamentarul băcăuan Dragoș Benea, vicepreședinte PSD și coordonator al grupului de lucru pentru reorganizarea administrativ-teritorială.

Potrivit acestuia, propunerea social-democraților urmărește reducerea fragmentării administrative, diminuarea cheltuielilor de funcționare și creșterea capacității administrațiilor locale de a atrage fonduri europene și de a furniza servicii publice mai bune.

Dragoș Benea a precizat că grupul de lucru pe care îl coordonează a stabilit deja o serie de criterii concrete pentru evaluarea sustenabilității unităților administrativ-teritoriale. Acestea sunt: populația și demografia, sustenabilitatea economică, capacitatea administrativă, conectivitatea, accesibilitatea și serviciile publice locale.

Pe baza acestor indicatori va fi realizată o „matrice a sustenabilității administrative”, care va permite identificarea localităților ce pot funcționa în actuala structură și a celor care ar trebui reorganizate sau comasate.

Un prag de 3.000 de locuitori pentru comune

Una dintre principalele propuneri vizează creșterea pragului demografic pentru comune de la 1.500 la 3.000 de locuitori. Potrivit estimărilor prezentate de Dragoș Benea, aproximativ 1.500 de unități administrativ-teritoriale ar putea intra în procesul de reorganizare, iar numărul primăriilor din România ar putea fi redus semnificativ, chiar până la jumătate.

Reforma ar putea viza și orașele care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori, acestea urmând să fie analizate în vederea reorganizării, inclusiv prin comasare sau revenirea la statutul de comună.

Până la 18.000 de aleși locali mai puțin

Unul dintre efectele importante ale reorganizării ar putea fi reducerea numărului de aleși locali cu aproximativ 15.000-18.000. Dragoș Benea a subliniat însă că localitățile și identitatea satelor nu vor dispărea, ci reorganizarea va viza structurile administrative, respectiv primăriile și consiliile locale din unitățile administrativ-teritoriale comasate.

Europarlamentarul a explicat că actualii aleși locali își vor duce mandatele până la capăt, respectiv până în 2028, urmând ca noul cadru administrativ să fie aplicat începând cu viitoarele alegeri locale.

Reforma ar putea ajunge în Parlament în martie 2027

Potrivit calendarului prezentat de Dragoș Benea, documentul care va fundamenta reorganizarea administrativ-teritorială ar urma să fie finalizat până în martie 2027. Conform anunțului făcut de liderul PSD Sorin Grindeanu, Guvernul ar putea să își angajeze răspunderea în Parlament pentru această reformă în aceeași perioadă.

Europarlamentarul a precizat că proiectul PSD va funcționa în paralel cu inițiativa Ministerului Dezvoltării privind comasarea voluntară a comunelor, dar va avea o abordare mai amplă.

De asemenea, acesta a propus înființarea unor comitete județene pentru reorganizare, coordonate de Instituțiile Prefectului și formate din reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu.

În opinia lui Dragoș Benea, reorganizarea administrativ-teritorială este necesară inclusiv în perspectiva noului cadru financiar european 2028-2034, în care administrațiile locale vor trebui să aibă o capacitate mai mare de a pregăti și implementa proiecte de investiții.

„Convingerea noastră este că, într-o Europă care și-a redefinit prioritățile și-n care inovarea, apărarea și tehnologia – NU coeziunea – vor dicta viitorul, nu ne mai putem permite luxul de a rata trenul reformei administrativ-teritoriale. Costul inacțiunii este mult mai mare decât mulțumirea de sine și rămânerea într-o păguboasă zonă de confort!”, a transmis europarlamentarul băcăuan.