Într-o zi cu dublă semnificație, Ziua Internațională a Voluntarului și ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, s-a încheiat campania „Fii și tu…
Gala Asociației SufletEȘTI, desfășurată sâmbătă seara la Domeniile Nevila, a fost un adevărat succes, transformându-se într-un eveniment de referință pentru…
Polițiștii băcăuani sunt la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în siguranță de sărbătorile ce urmează. Pentru ca…
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, una dintre cele…
Primăria Municipiului Onești organizează și în acest an, în ziua de 31 decembrie 2025, începând cu ora 9:00, în Piața…
Primăria Municipiului Onești și Protopopiatul Onești, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, organizează un eveniment special dedicat sărbătorilor de…
La data de 29 noiembrie a.c, în jurul orei 21.30, polițiștii din Onești au depistat pe strada Calea Brașovului din…
„Bună seara lui Crăciun” – un eveniment de suflet, devenit tradiție, revine la Onești pe 9 decembrie, de la ora…
Potrivit calendarului oficial pentru anul școlar 2025-2026, vacanța de iarnă începe sâmbătă, 20 decembrie, cu câteva zile înainte de Ajunul…