ANPC încurajează turiștii de pe litoral să semnaleze orice neregulă
Echipele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se află în perioada aceasta pe litoral pentru a se asigura că sănătatea oamenilor…
Echipele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se află în perioada aceasta pe litoral pentru a se asigura că sănătatea oamenilor…
Cei mai mulţi români se tem de o eventuală criză economică sau financiară care le-ar afecta veniturile, iar pe lângă…
În perioada 9 – 11 iulie, în Bacău, la Biserica Militară „Sf. Gheorghe și Eroii Neamului”, din Bacău, va fi…
Guvernul japonez a decis, joi, ca Tokyo să intre de luni, 12 iulie, sub stare de urgenţă sanitară, stare ce…
Preţurile locuințelor au crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,7% în UE, în primul trimestru din 2021 comparativ…
Un număr de 93,79% din serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) nu au niciun angajat care să se ocupe cu…
Urşii agresivi, care pun în pericol viaţa oamenilor şi bunurile lor în localităţi, vor putea fi împuşcaţi sau eutanasiaţi, dacă…
Guvernul a prelungit starea de alertă cu 30 de zile, dar au fost aduse unele modificări, a anunțat șeful DSU,…
Tanar din Onesti, din nou alaturi de cei aflati in dificultate! De aceasta data onesteanul Mihai Zarzu a strans si…
Copiii cu dizabilităţi din Iaşi şi din regiunea Moldovei vor avea şansa să practice escalada într-o nouă sală. În sala…