Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman
Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamț: „Prin apel la 112, în jurul orei 02:55, pompierii au fost înștiințați despre…
Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamț: „Prin apel la 112, în jurul orei 02:55, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Roman.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul detașamentului Roman cu patru autospeciale de stingere și trei ambulanțe SMURD.
Incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatură din tablă cu un grup sanitare situat la nivelul primului etaj al clădirii P+1. Etajul clădirii era inundat de fum.
Până la sosirea forțelor de intervenție au fost evacuați șapte pacienți de către persoanlul aflat la locul de muncă. Pompierii au evacuat încă zece pacienți. Doi pacienți, două cadre medicale, un medic și un infirmier au fost transportați la CTU Roman de către ambulanțele SMURD.
Aceștia au suferit ușoare intoxicații cu monoxid de carbon. 7 pacienți au fost transportați la Spitalul de Psihiatrie din Roman, iar alți 8 pacienți au fost mutați în saloanele de la parterul clădirii. A fost activat planul roșu de intervenție la nivelul județului Neamț.
Cauza probabil pentru producerea acestui incendiu a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise”.
Sursa: Radio Iași