Friday, June 18, 2021


Un tânăr de 20 de ani a accidentat mortal un pieton și a fugit de la locul faptei. A fost identificat de polițiști

In cursul zilei de ieri, 04 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au identificat un tânăr de 20 de ani, din…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at ianuarie 5, 2021

In cursul zilei de ieri, 04 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Plopana, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă si părăsirea locului accidentului.

La data de 31 decembrie 2020, pe partea carosabilă a DN 2F, în comuna Plopana, a fost găsit un bărbat decedat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 63 de ani, din comuna Plopana, care ar fi fost lovit de un autoturism.

La nivelul I.P.J. Bacău a fost alcătuită o echipă formată din poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, care, în urma cercetărilor efectuate, au identificat un tânăr de 20 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

In baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au stabilit că tânărul de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2F, nu ar fi observat că pe carosabil era căzut bărbatul de 63 de ani şi l-ar fi accidentat mortal, ulterior părăsind locul faptei fără încuviinţarea poliţiştilor.

Sursa: IPJ Bacău