Saturday, June 12, 2021


Şcolile şi grădiniţele s-ar putea redeschide fizic pe 8 februarie

Cursurile în şcoli și grădinițe s-ar putea relua cu profesorii și copiii în clasă pe 8 februarie, când începe semestrul…

PublicatCurierul , in Actualitate , at ianuarie 8, 2021

Cursurile în şcoli și grădinițe s-ar putea relua cu profesorii și copiii în clasă pe 8 februarie, când începe semestrul al doilea, dacă evoluția pandemiei de COVID-19 o va permite – este anunțul făcut joi de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, după ce a discutat cu reprezentanții sindicatelor din educație, ai elevilor și ai părinților. Este importantă sănătatea profesorilor și elevilor, dar și recuperarea materiei, a mai spus Sorin Cîmpeanu, care a adăugat că reprezentanții sindicatelor din învățământ au cerut să fie informaţi despre actul de vaccinare, însă fără ca profesorii să fie obligați să se vaccineze. Unele sondaje făcute recent printre cadrele didactice din România arată că mai puțin de jumătate dintre acestea vor să se vaccineze împotriva coronavirusului.