Thursday, January 16, 2025


O nouã zi, un alt protest! Sindicaliștii din Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” vor ieși astăzi în stradã

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” protestează, joi, în toată ţara, acţiunile desfăşurându-se în Piaţa Victoriei şi în faţa prefecturilor. Principala revendicare a…

PublicatCurierul , in Actualitate , at ianuarie 14, 2021

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” protestează, joi, în toată ţara, acţiunile desfăşurându-se în Piaţa Victoriei şi în faţa prefecturilor. Principala revendicare a protestelor o constituie introducerea unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, afirmând că cei 86 de profesionişti decedaţi până acum la datorie dovedesc ”situaţia dramatică în care se află această categorie de lucrători”.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, protestele au loc, joi, în Piaţa Victoriei (în intervalul orar 12:00-14:00) şi în faţa prefecturilor din ţară (în intervalul orar 14:00-15:00).

”Protestele în stradă vin în completarea Protestului pentru susţinerea respectării drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate , cca. 4.000 de lucrători semnând deja pentru susţinerea acestei acţiuni. În numele fiecăruia dintre semnatari sunt transmise zilnic petiţii cu revendicările şi solicitările de sprijin la toţi parlamentarii din judeţul în care îşi desfăşoară activitatea lucrătorul. Acţiunea este completată de întâlnirile cu parlamentarii din fiecare judeţ, aflate în curs de desfăşurare. Principala revendicare a protestelor o constituie introducerea unor măsuri de  protecţie a lucrătorilor din sănătate, cei 86 de profesionişti decedaţi până acum la datorie dovedind situaţia dramatică în care se află această categorie de lucrători”, a transmis Federaţia Solidaritatea Sanitară, printr-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, măsurile de protecţie solicitate pentru profesionişti sunt completate de cele privind protecţia pacienţilor.
”Sistemul public de sănătate este victima unor inechităţi majore create atât de un cadru legislativ iraţional cât şi de indiferenţa guvernanţilor faţă de profesioniştii aflaţi în prima line a luptei împotriva pandemiei COVID-19 sau de atenţia lor selectivă. Lucrătorii din sănătate retrăiesc o drama tradiţională a acestui popor: în timp ce unii se sacrifică, alţii culeg beneficii pe seama lor;  în timp ce „soldaţii” aflaţi în prima linie cad la datorie, „generalii de mentenanţă” îşi acordă medalii şi privilegii”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia prezintă mai multe exemple pe care le consideră relevante: ”într-o ţară care plăteşte 10.000 de pensii speciale, Guvernul refuză să acorde drepturile legale urmaşilor celor 86 de profesionişti din sănătate decedaţi la datorie”.