Schimbare importantă pe piaţa poliţelor RCA
Şoferii îşi vor putea repara maşina, pe baza propriei asigurări RCA, dacă sunt implicaţi în accidente, fără să aibă vreo…
Şoferii îşi vor putea repara maşina, pe baza propriei asigurări RCA, dacă sunt implicaţi în accidente, fără să aibă vreo vină.
Compania de asigurări va recupera apoi banii, de la asiguratorul şoferului vinovat de accident. Procedura numită decontare directă ar putea duce la scumpirea poliţelor. Proiectul ministerului de finanţe este deocamdată în dezbatere publică.
Odată cu introducerea clauzei obligatorii de decontare directă, niciun şofer nu ar mai trebui să treacă printr-o astfel de situaţie. Firma de la care a cumpărat asigurarea RCA îi va plăti despăgubirile, apoi îşi va recupera banii de la asiguratorul celui vinovat, conform Știrile Pro Tv.
Atenţie însă! trebuie îndeplinite 5 condiţii:
Decontarea directă se aplică numai pentru accidentele produse pe teritoriul ţării, în care au fost implicate DOUĂ maşini, ambele înmatriculate în România şi ai căror şoferi deţin RCA. În plus, trebuie ca accidentul să fi produs prejudicii doar vehiculelor, fără a exista victime omeneşti.
Măsura, gândită în sprijinul a peste şase milioane de şoferi, devine astfel un factor decisiv atunci când ne alegem asiguratorul.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe.