Tuesday, June 22, 2021


RESPECTAREA MĂSURILOR DE PROTECŢIE SANITARĂ RĂMÂN ÎN ATENŢIA FORŢEOR DE ORDINE

La data de 03 februarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului judeţului Bacău, poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi şi polişţişti locali…

PublicatCurieruldeOnesti , in Actualitate , at februarie 4, 2021

La data de 03 februarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului judeţului Bacău, poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi şi polişţişti locali au continuat să acţioneze, pe raza judeţului, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor.

Activităţile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Astfel, în cadrul acţiunilor desfăşurate, au fost legitimate 1.857 de persoane şi au fost controlate 215 obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020. Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijlocelor de transport persoane, fiind oprite pentru control 231 de astfel de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 de lei, din care 46 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura zilnic activităţi de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

 

Sursa: IPJ Bacău