Reacție rară a vaccinului Pfizer: Un medic din Vâlcea a avut o paralizie facială temporară
O tânără, medic din secția ORL a Spitalului Județean Vâlcea, a avut o reacție adversă rară în urma vaccinării anti-COVID….
O tânără, medic din secția ORL a Spitalului Județean Vâlcea, a avut o reacție adversă rară în urma vaccinării anti-COVID. Ministerul Sănătății a informat joi că în cazul acesteia s-a înregistrat o paralizie facială temporară, după administrarea rapelului. Este prima reacție severă din România în urma vaccinării
„Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre înregistrarea unei reacții adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty)”, se arată în comunicatul de presă.
Ministerul precizează că, în acest moment, pacienta se află „într-o stare de sănătate bună”, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice.
„Reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri”, mai arată Ministerul Sănătății.