Ninsori şi ploi în cea mai mare parte a țării. Avertizare meteo până sâmbătă seara
Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent, iar cantităţile…
Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 10 l/mp. În restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi 2 grade. Pe spaţii mici, în regiunile sud-estice, se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei, când se vor semnala precipitaţii în regiunile sud-vestice şi sudice, local în cele centrale şi pe arii restrânse în rest. La munte va ninge, în sudul şi în estul Transilvaniei, în Moldova, precum şi în Oltenia şi local în Muntenia vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, care vor favoriza formarea poleiului.