Thursday, September 12, 2024


Noul TREND: Clubhouse, rețeaua socială audio

Clubhouse, reţeaua de socializare specializată în comunicare audio, și-a dublat numărul de instalări în două săptămâni. La 1 februarie, conform App…

PublicatCurierul , in Actualitate , at februarie 20, 2021

Clubhouse, reţeaua de socializare specializată în comunicare audio, și-a dublat numărul de instalări în două săptămâni. La 1 februarie, conform App Annie, Clubhouse avea 3,5 milioane de instalări la nivel global. Până pe 16 februarie, numărul celor care au descărcat aplicaţia crescuse deja la 8,1 milioane, ceea ce reprezintă mai mult decât dublarea numărului de instalări

În perioada respectivă, au participat la discuţii pe Clubhouse o serie de personalităţi, printre care Elon Musk şi Mark Zuckerberg. Acestora li se şi atribuie spectaculoasa creştere a Clubhouse.

Creşterea Clubhouse vine în contextul în care accesul la reţea se face deocamdată doar pe bază de invitaţie, care poate fi primită de la prieteni care o folosesc deja, notează news.ro.

O distincţie trebuie făcută însă între numărul de instalări şi numărul utilizatorilor propriu-zişi ai reţelei – nu orice descărcare a aplicaţiei a fost făcută de un utilizator înregistrat, astfel că numărul real al utilizatorilor Clubhouse ar trebui să fie sub 8 milioane.

Analiştii încă se întreabă dacă socializarea audio va fi într-adevăr un trend şi dacă creşterea Clubhouse este sustenabilă. Sunt mulţi care cred că este doar un boom de moment.

Chiar şi aşa, pentru a fi pregătită în cazul în care utilizatorii chiar sunt interesaţi să socializeze exclusiv audio, compania Facebook lucrează deja la o clona care va oferi o funcţionalitate similară.